Ajutorul pentru încălzirea locuinței si suplimentul pentru energie se acorda pe baza cererii si a declarației pe propria răspundere a solicitantului privind componenta familiei si veniturile acesteia, însoțita de actele doveditoare.
Cererea se depune de către titularul ajutorului pentru încălzirea locuinței si a suplimentului pentru energie, care poate fi:
- proprietarul locuinței;
- persoana care a înstrăinat locuința pe baza unui contract cu clauza de întreținere;
- titularul contractului de închiriere;
- alt membru de familie major si legal împuternicit de proprietar/titular de contract de închiriere;
- reprezentant legal pentru persoane singure care nu au împlinit 18 ani.
În situația în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condițiile de acordare pe parcursul sezonului rece, Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței se face, prin dispoziție a primarului, după cum urmează:
- începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele pana la data de 20 a lunii respective;
- începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data prevazuta la lit. a
- La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii familiei le-au realizat in luna anterioara celei în care se solicita dreptul la ajutor pentru încălzire, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, indemnizații, alocații si ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suporta, obligații legale de întreținere si alte creanțe legale.
ATENȚIE! Nedeclararea corecta a componentei familiei, a veniturilor realizate de membrii acesteia, precum si a bunurilor mobile si imobile deținute, constituie contravenție, si se sancționează cu amenda.
Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinței sunt obligați sa comunice primarului orice modificare intervenita în componenta familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.
DOCUMENTE NECESARE:
- Cerere-declaratie-pentru-acordarea-unor-drepturi-de-asistenta-sociala-VMI-3
- Cerere pentru eliberare adeverinta de venit PatrimVen
- Acte doveditoare privind componența familiei:
- -BI/CI, inclusiv mutația( pentru membrii familiei care au buletin) ;
- -certificatele de naștere(pentru membrii familiei care nu au împlinit vârsta de 14 ani);
- -Adeverință de salariu cu venitul net, cupon de pensie pentru pensionari, alte acte privind veniturile realizate aferente lunii anterioare;
- -Adeverință stare materială,cu specificația tipului de teren deținut/folosință/arenda (intravilan sau extravilan), culturi agricole, animale și pasări deținute, eliberata de Compartimentul agricol din cadrul Primariei Varfu Campului sau din alte localități(pentru toți membrii majori);
- -Adeverința de venit, eliberata de SPAS Varfu Campului, din care să rezulte dacă realizează venituri din activități pe cont propriu ( preluata din sistemul informatic Patrim Ven);
- -Certificatul de înmatriculare al autoturismului(altor bunuri mobile, acolo unde este cazul), care sa ateste vechime mai mare de 10 ani;
- –actul care atestă regimul juridic al locuinței (proprietate, închiriere, moștenire, comodat etc);
- -ultimile facturi pentru energie electrică indiferent de sursa de încălzire;
- -Document care sa ateste existenta unei surse de încălzire cu gaze naturale/ energie electrica (proces verbal de verificare periodica a centralei termice, convector, arzătoare în sobe).
Notă:
- Cererea pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței , a suplimentului pentru energie și celelalte acte doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate, se depun la Serviciul Public de Asistenta Sociala Varfu Campului sau pe site primariavarfucampului.ro-formulare tipizate.
LISTA bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru incalzirea locuintei
A) Bunuri imobile
Clădiri, alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenuri situate în intravilan cu suprafața de peste 1.200 mp în zona urbană și 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinței și a curții aferente
B) Bunuri mobile
- Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulație pe drumurile publice
- Autovehicul cu drept de circulație pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor utilizate și/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități
- Șalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcațiuni, cu excepția celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervației Biosferei „Delta Dunării“
NOTĂ:
- În situația în care unul sau mai multe bunuri aflate în proprietatea persoanei singure/familiei beneficiare de venit minim de incluziune este dat în închiriere/arendă/concesiune, acest bun va fi luat în calcul pentru persoana/familia care îl are în închiriere/arendă/concesiune, iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul valoarea obținută în urma cedării dreptului de folosință a bunului.
- Persoana sau familia care deține pe lângă locuința de domiciliu o cotă-parte dintr-o altă clădire/spațiu locativ/imobil poate beneficia de venit minim de incluziune indiferent de mărimea cotei, dacă prin această posesiune nu poate valorifica bunul respectiv.
C) Depozite bancare
Cel puțin unul dintre membrii familiei deține, în calitate de titular, unul sau mai multe conturi/depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori față de valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.
